L’Occitane Pivoine Flora

Nu am mai scris de multa vreme, dar acum am ceva sa va impartasesc. Recent am primit un cadou foarte cute, de la cineva drag care stia cat de curioasa sunt eu de marca frantuzeasca L’Occitane. Asa ca m-am ales cu un parfum solid din colectia Pivoine (care se traduce din franceza ,,bujor”).

L'Occitane Pivoine Flora

L’Occitane Pivoine Flora se gaseste in varianta de 50 sau 75 ml ca apa de toaleta sau apa de parfum. Sau in varianta de 10 g, ca parfumelul primit de mine, care este ideal pentru a fi purtat in geanta. Vad adesea colege de birou care duc in geanta sticle intregi de parfum. Eu insa pot sa-mi strecor parfumul intr-un buzunar. Super! Textura imi aminteste de alifie. Am sentimentul ca ma parfumez si ma hidratez in acelasi timp.

Este un parfum floral (daca nu era evident pana acum), un elogiu adus bujorului. Dar eu i-am gasit mirosul ca fiind dulceag, ca apoi sa aflu ca are si vanilie in compozitie, cu acorduri de grapefruit. Yummy! As zice ca e feminin si ludic, dar si racoritor. Am mereu senzatia ca tocmai am iesit de la dus. Totusi, nu reusesc sa-l iau in serios. Inca am uneori impresia, cand dau de cutiuta metalica la mine in geanta, ca vreo fetita si-a strecurat parfumelul printre lucrurile mele. Dar hei, parfumelul e  chiar al meu, iar asta ma bucura nespus de mult. Pentru ca m-a cucerit din prima. Poate ca un flacon de 50 sau 75 ml m-ar facea sa ma simt mai putin copilaroasa, dar momentan ma bucur ca am ocazia sa port acest parfum de la o marca high end, de renume, pe care o apreciez de multa vreme.

Am inceput sa ma informez despre gama Pivoine Flora si am aflat ca include mai multe produse. Ok, sa vi le enumar? Sa vi le arat?

L'Occitane Pivoine Flora

Gel de dus, crema de maini, crema de corp, sapun. Dar asta nu e tot. Inclusiv ruj Pivoine Flora, de sa-mi musc buzele. (Musai trebuie sa incep sa pun bani deoparte).

ruj Pivoine Flora

Gasiti mai multe chiar pe site-ul oficial. Eu le-am vazut chiar si in magazinul online aoro.ro, insa nu intr-o varietate la fel de mare.

Despre marca L’Occitane en Provence (denumirea completa) ar trebui sa stiti ca a fost fondata in 1976 in regiunea Provence ca catre tanarul de doar 23 de ani – Olivier Baussan. Fiind regiunea sa de bastina, Olivier dorea sa inceapa o afacere destinata fabricarii de produse de ingrijire, care sa reflecte traditiile din Provence. Asa ca a inceput sa produca singur esente si uleiuri pe baza de rozmarin, pe care ulterior incerca sa le vanda in targurile din zona. In prezent, compania are mai mult de 1000 de angajati si comercializeaza in intreaga lume. Dar L’Occitane iese in evidenta prin rafinamentul frantuzesc, calitate si ingrediente naturale si organice. Practic, asta justifica pretul usor piperat. L’Occitan este un brand de cosmetice si parfumuri organice.

Eu ma opresc aici, insa tu poti afla mai multe despre colectia Pivoine din clipul de mai jos.

Pe curand,

J B

Singurul meu parfum – J’Adore Dior

Parfumurile sunt printre putinele produse la care rar reactionez, Nu am reusit sa dezvolt o pasiune pentru aceste delicate substante care ar trebui ba sa-ti creasca increderea de sine, ba sa te faca sa te simti printre flori, ba sa te transforme intr-o femeie moderna, pardon postmoderna.

Prin urmare, nu am avut niciodata impulsul sa-mi cumpar parfumuri. Dar in ultimii cativa ani am ajuns sa ma familiarizez cu parfumul J’Adore Dior. Da, cunoscutul parfum a celor de la Dior, avandu-o pe frumoasa Charlize Theron ca reprezentanta.

Am primit acest parfum cadou de doua ori. Stiam de J’Adore cand l-am primit pentru prima oara acum 6 ani in urma. II vazusem recipientul pe billboard-urile de prin strainatate, cat si in reclama de mai sus. Se facuse prea mult tam tam incat sa nu stiu cu ce am de a face. De fapt, nu stiam cu ce am de a face pana cand l-am pulverizat pe pielea mea. Mi-a placut. A doua oara aveam sa-l primesc din nou de la mama prietenului meu de atunci.

IMG_0076

Astazi continui sa-l folosesc dupa multa vreme de pauza. Nu ca nu l-as fi vrut, insa am fost foarte nomada in ultima vreme si nu-si prea gasea loc in bagajul meu. Dar acum m-am asezat si i-am gasit si parfumului un loc pe raftul meu. Cred totusi ca o varianta travel size s-ar plia foarte bine pe stilul meu de viata. Din pacate, momentan trebuie sa ma multumesc  cu acest recipient al carui capac imi aminteste de acele neck rings purtate de femeile din triburi asiatice, care isi alungesc astfel gatul.

Dupa o perioada in care J’Adore nu a facut parte din rutina mea, sa miros din nou aceasta aroma e ca si cum as retrai acele vremuri. Dar J’Adore sigur face parte din amintirile multora, avand in vedere ca fost lansat in 1999, iar in prezent este unul dintre cele mai populare parfumuri.

Practic, desi am inceput sa port J’Adore din primul an de facultate, cred ca mi se potriveste mai mult acum. Este un parfum elegant, nu chiar destinat femeilor foarte tinere. Poate chiar ma voi bucura mai mult e acest parfum cand voi mai creste putin. A nu se intelege ca J’Adore imbatraneste, ci ca nu te-ar avantaja daca ceea ce iti doresti sa transmiti e ca inca esti o fata ingenua, care isi cauta stilul.